Poșta Română lansează primul timbru digital sub formă de NFT!

Salut!

Eu sunt primul NFT al Poștei Române sub forma unui timbru digital și aceasta este pagina web special creată pentru mine!

Mi-a luat mai bine de 160 de ani să ajung să exist și în această formă!

Hai să ne cunoaștem!

În lumea serviciilor poștale și în cei 160 de ani de existență ai Poștei Române, timbrul a fost pilon de rezistență. Străbunicii mei erau sub forma sigiliilor turnate în ceară încălzită la curțile boierilor. La rândul lor, bunicii mei au susținut nevoia oamenilor de a comunica pe suport de hârtie. S-au născut de aici adevărate opere de artă, dar și adevărate averi ținute în seifuri de bancă. Colecționarii știu de ce!

Nevoia de a se mișca mai repede și volumele imense de trimiteri poștale au dus și la timbrul preimprimat, direct pe plic. Așadar, generația părinților mei a cunoscut și această formă! Hei, și câte ștampile de poștă au mai luat ele! Asta nu ca o mustrare pentru că făcuseră ceva greșit, ci ca o certitudine că destinatarii își vor primi corespondența!

Timpul a trecut și iată-ne și în era high-tech și a cryptomondelor. Bineînțeles că nu trebuia să lipsesc! Nu scăpați așa ușor de mine! Poșta Română nu m-a abandonat într-un colț al uitării, așa cum nu abandonează pe nimeni dintre oamenii pe care îi deservește!

Așa că am zis să vin la voi tocmai într-o zi de mare sărbătoare! Când Poșta Română aniversează 160 de ani de la înființarea prin Decret Domnesc, de Alexandru Ioan Cuza.

Să vă spun cum devenim prieteni!

Nu am fost creat doar să sărbătorim la ceas aniversar!

Trebuie să ajung să fiu valoros în timp, așa mi-am propus!

Surpriza este că nu sunt singur! Ci cu frații mei! Da, știu că o să ziceți că suntem cam mulți, dar nu e nimic întâmplător!

Pe lângă mine, cel care vă vorbește, mai sunt încă 159 de NFT-uri, adică suntem câte unul pentru fiecare an de existență a Poștei Române. Istoria modernă a țării noastre!

De aceea, venim în întâmpinarea voastră cu gândul de a face bine!

Prin achiziționarea unuia sau mai multor NFT-uri, banii încasați vor fi direcționați către Fundația HOSPICE Casa Speranței, în baza unui parteneriat cu Poșta Română.

M-am născut în premieră pentru o entitate de stat românească și printr-un simplu click sau touch pe display-ul telefonului, mă puteți cumpăra direct prin intermediul unui card bancar!

Oamenii de la HOSPICE Casa Speranței, care și-au dedicat viața ajutorării celor care trec prin boli incurabile, vor ști ce să facă cel mai bine cu acești bani, pentru că sunt PROFESIONIȘTI. Cauzele umanitare susținute de aceștia vor avea, astfel și contribuția noastră! Nevoia de susținere financiară este mare și asta pentru că o singură zi de spitalizare pentru fiecare pat ocupat de pacienții îngrijiți aici, prin programe speciale și gratuite, costă 160 de euro, bani care sunt susținuți din fondurile acestei organizații caritabile.

Acum înțelegeți de ce numărul 160 ne unește? Suntem 160 de NFT-uri lansate la aniversarea a 160 de ani de Poșta Română, pentru 160 de euro, cât costă o zi de spitalizare a unui pacient HOSPICE Casa Speranței.

O serie limitată de zece NFT-uri dintre cele 160 vor face și obiectul unei licitații deschise în cadrul unui eveniment special organizat de Poșta Română la Palatul Poștelor, actualul Muzeu de Istorie al României. Aici va avea loc lansarea oficială a primului timbru virtual al Poștei Române.

Această pagină vă stă la dispoziție pentru a achiziționa seria celor 150 de NFT-uri sub forma primului timbru digital al Poștei Române, rămase disponibile.

Cumpără un NFT

Află mai multe despre acest proiect


Ce sunt NFT-urile?

NFT-urile (jetoanele nefungibile) sunt înregistrări digitale unice care nu pot fi modificate sau falsificate. Ele reprezintă bunuri fizice sau digitale (practic orice articol pe care ți-l poți imagina, cum ar fi o pereche de snickers, un bilet de eveniment, o melodie, un videoclip etc.) și dețin dovada întregului istoric al articolului.

Prin stocarea într-o rețea blockchain, autenticitatea și proprietatea lor sunt securizate și pot fi verificate cu ușurință. Fiecare înregistrare digitală poate include un mic program care acționează ca un contract inteligent pentru tranzacțiile viitoare. Astfel, articolul în sine poate fi programat să împartă veniturile din tranzacțiile viitoare cu creatorii săi, proprietarii inițiali sau chiar cu terți.

Parteneri

Poșta Română, brand național de tradiție, este liderul de piață în sectorul serviciilor poștale și deservește aproximativ 19 milioane de români, punând la dispoziția clienților săi o rețea extinsă de 5.400 de oficii poștale.

În prezent, compania fanion a românilor în domeniul servicii poștale se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (93,52% din pachetul de acțiuni) și Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acțiuni).


HOSPICE Casa Speranței, o organizație non-profit fondată în 1992 la Brașov, a introdus conceptul de îngrijire paliativă în România.

HOSPICE este cea mai mare fundație din România, oferind servicii gratuite de îngrijiri paliative. Organizaţia conduce două spitale în Braşov şi Bucureşti, un centru socio-medical în Adunaţii Copaceni, precum şi echipe mobile în Făgăraş şi Zărneşti, pentru îngrijirea pacienţilor diagnosticaţi cu boli incurabile. HOSPICE a dezvoltat servicii complete de îngrijiri paliative, oferite în centrele de zi, în unitățile de pacienți, în ambulatoriu, precum și în casele de pacienți și în spitalele partenere. În cei 30 de ani de existență, HOSPICE a adus confort și speranță pentru aproximativ 45.000 de copii și adulți care suferă de o boală incurabilă.


Oveit este o companie de tehnologie cu sediul în Austin, TX, SUA. Compania oferă soluții de NFT (Non Fungible Tokens) și smart contracts pentru evenimente și cumpărături online (prin intermediul platformei Streams.live).

Oveit este partener Crypto.com pentru procesarea plaților prin cryptomonede din 2020. În 2021, compania a devenit partener international Polygon în zona de NFT ticketing și live shopping pentru NFT-uri, prin soluția să Oveit NFT. Oveit a lansat până acum soluții de tipul cashless payments pentru evenimente și locații, precum și soluții de control acces și înregistrare pentru evenimente virtuale și fizice.

Pentru produsele sale, Oveit a fost nominalizat drept „unul dintre cei mai importanți inovatori în tehnologie disruptivă din lume” de către Organizația Mondială a Turismului Națiunilor Unite în 2019.